Vlad Ciupitu

Mesmerizing Ideas

Bugetarii din spatele ghișeului, materia fecală din apa veceului

ghiseu1_87211500-webDin moment ce 3.1 milioane de privați țin o țară totală de 22 de milioane, mă pune pe gânduri ideea de subminare a acestor oameni care vor sa facă ceva – a da. Să pună pe roate economia ca să aveți ce mânca.
Pentru că vor sa facă ceva diferit iar ceva nou și diferit sperie boul cu ochelari de cal obișnuit in propia sa mizerie până cand vine să îl ia din pat doamna cu coasa.

Boului care cască din spatele ghișeului și care trece prin viață lafel ca și cuțitul călâi care trece prin unt.
Pentru că este plătit de cei din domeniul privat, acesta ar trebui sa fie la picioarele și în serviciul nostru cat mai mult pentru ca doar noi îi platim salariul umflat, școala bastardului și pensia ce va sa vina pe care o va cheltui pe bere is semințe în fața blocului și în fața televizorului la știrile de la ora 5 și, ca să nu uităm, plimbatul moca cu RATB-ul că doar se poate.

Cu vestea ca iti trebuie casă de marcat indiferent de întreprindere, sau de faptul că un proiect în medie de 1000 de euro care se finalizeaza în medie la 2 luni la care o factură tip nu mai este suficientă, am decis să văd ce tip de casă de marcat imi trebuie – deși nu vănd nici ceapa și nici chiloți. Am fost să întreb la ANAF, sector 2 pentru mai multe detalii.

Acolo stimatele doamne dădeau din umeri mai ceva ca malacul de la sală care face umeri cu ganterele. Aveau o frecvența la dat din umeri că si ventilatorul de la aerul condiționat ar fi fost invidios.
Ba mai mult, datul ochilor peste cap ar fi putut să facă concurență serioasă celor mai flexibili melci care ar vrea sa se uite in spate. cu. ochii.

După ce am repetat intrebarea legată de tipul de casă de marcat, stimatele doamne s-au uitat una la cealalta făcând schimb de impresii ca și cum ar face o maimută careia i-ai dat să se joace cu o mașinuță.
După privirile aruncate, din care se putea vedea clar ca izvorăsc întrebari universale gen menirea omului pe pământ și condiția noastră într-o societate artificială și ușor îndoielnică, a decis să se întoarcă cu privirea la monitor unde probabil încerca să își dea seama, a 50-a oară, cum se mută o carte in Solitare.

Părul permanent, făcut la coafor, unde a și bârfit probabil nimicurile de oameni sărmani, amărâti și dezgustători de întreprinzători care le calcă pragul in ANAF, stătea neclintit ca o vată de zahar facută din fixativ.
La intrebarea – dar pentru controale și amenzi stiti să veniti și știți să le dați, gura slobozită de prostie a rostit că da, cu un zâmbet care mă ducea cu gândul la faptul că ar avea ceva șiroind in colțul gurii și care oarecum o gâdila, fără să își dea seama dacă sunt balele ei sau altceva de materie mai consistentă și de culoare albă.

Dragi bugetari din spatele ghișeului și chiar și polițiști: sa nu uitați că voi fără noi sunteți zero. Nu aveți ce munci, ce pune pe masă și ce fute.

Sunteți în serviciul nostru și …

Hai gata că am scris mai mult și mai corect decât voi in cei 30 de ani de stat la ghișeu.

Comemorarea de 1 zi de la pierderea a inca unei perechi de coaie in Romania

Asistant la o intreaga incercare de schimbare de sexe intre cel frumos si cel puternic, as putea spune ca efectele sunt oarecum la nivel inalt.

Pe cand mergeam cu autobuzul 123, nu am putut sa nu observ o figura destul de neutra dar care ascundea o tristete mult mai adanca decat ar fi crezut cineva – mai putin eu evident.
Acea fata de baiat la vreo 20-21 de ani abatuta doar la interior se scremea sa produca niste cuvinte si probabil o propozitie pe un telefon cu ecranul oarecum penetrat la un moment dat de o piatra. Cred ca pana si piatra e mai tare cand vine vorba de penetrari in cazul ca piatra si baiatul ar avea vreo disputa vreodata in fata publicului.

Eu oricum am o viata a mea si chiar nu ma intereseaza absolut deloc ceea ce fac altii cu viata lor sau orice alt tip de detalii.
De aceea am respirat de 3 ori adanc si dupa am tras cu ochiul in telefon sa vad mesajul cu pricina. Confirmarea tuturor banuielilor se adeverisera.
Mi s-a parut atat de amuzant incat am facut si o poza la textul cu pricina.

De ce am facut o poza? Raspunsul este foarte simplu. Imi venea sa vomit cand citeam acele randuri de fata cu oamenii din autobuz. Oare cum s-ar fi comportat organismul meu in cazul in care ar fi trebuit sa memorez acele randuri indurerate ale tanarului suferind? Probabil ca ar fi recidivat un testicul iar tatele ar fi inceput sa mi se mareasca.
Desi am o oarecare retinere si mainile tind sa se contorsioneze mai ceva ca si capul personajul principal din Exorcistul, am reusit sa le pacalesc ca voi scrie despre cum se fasoneaza armaturile intr-o constructie de beton.

Acum cat minciuna este proaspata, am sa va impartasesc randurile care or sa ma bantuie mult timp de acum incolo. Probabil pana maine cand cine stie ce voi mai vedea la cei care ar trebui sa fie barbatii de maine. Barbatii care vor incerca sa perpetueze specia fapt ce implica seducerea, curtarea si extazierea femelelor care au ovulat, oriunde in raza lor de locuit sau de muncit.

Pentru atmosfera si apreciere, in timpul lecturii foarte scurte, se recomanda aceasta PIESA de vioara.

Orice greseli gramaticale sunt considerate licente poetice pentru ca asa a vrut autorul sa isi materializeze tristetea si gandurile.
Without any further ado, I give you:

“Nu stiu ce sa mai fac si recunosc, am fost un prost si un handicapat. Iartama  vreau sa vorbesc din nou cu tine pe facebook. Doar daca vrei si eu imi cer scuze din nou pentru ce am facut. Imi pare rau…!
Fac orice ca sunt la mila ta dar promit sa fiu iar bun ca inainte.”

Dragi cititori, eu am plecat sa ma uit cu lupa dupa testicule, sper ca dupa ce lovesc cativa pereti cu pumnul o sa inceapa sa imi cada iar ca acum 20 de ani.

113

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén